Arhiva | Cazuri RSS feed for this section

Concret despre rezistenţa în psihanaliză

15 Noi

     M-am trezit, dar a durat mai mult pana sa ma dezmeticesc. Despre asta vorbeam nu?

     Pacienta intarzie la sedinta, lucru care de obicei nu i se intampla, iar acest lucru o inveseleste si il numeste „distractie hoteasca”. Tendintele ei agresive se manifesta pentru prima data, intr-o maniera aparent nevinovata, pentru ca pe ea insasi o enerveaza oamenii care nu sunt punctuali. Are in sfarsit curajul sa-si manifeste agresiunea impotriva analistului, substitut al tatalui. Cred ca a fost vorba si de sadism din partea analistului, pentru ca i-a retezat acest avant, vorbindu-i despre „consecintele acestei distractii”, pe care a avertizat-o ca nu le cunoaste. Amenintare, narcisism lezat, sau mi se pare mie?

     In weekend prietenul ei o facuse sa astepte, de trei ori chiar, deci acum devenise din pasiva, activa, cand s-a hotarat sa ii faca ea asta analistului. Descopera ca si ea poate sa faca rau, nu doar sa fuga inainte ca ceilalti sa ii faca rau. Pacat ca ii este taiat elanul, mi s-ar fi parut mai ok ca analistul sa o lase o perioada sa isi exploreze aceasta latura.

     Amana plata sedintelor, si isi aminteste ca si in ultima discutie cu prietenul tot despre asta era vorba, despre „a da si a lua”, doar ca era vorba despre afectiune si nu de lucruri materiale. Dar plata in bani este una simbolica, pacienta are rezerve in a-i acorda analistului dragostea sa.

     De fapt, problema pacientei este frica de abandon. Asa a facut tatal ei, deci este posibil sa fie parasita si de ceilalti. Daca isi manifesta sentimentele, oamenii o pot rani. Prefera atunci sa nu se implice foarte mult sau, sa rupa o relatie atunci cand incepe sa devina serioasa.

     O anxietate puternica vine din asteptarea replicii finale de la sfarsitul sedintei: „Timpul s-a terminat”. Pentru a evita angoasa separarii impuse de catre analist, prefera sa fie ea cea care pleaca inainte ca sedinta sa se termine.

     Incearca sa fie ea stapana pe situatie, dar in acest fel obtine si mai putin. Iar acum ma gandesc la cursul Brandusei, cu temporalitatea. Pacienta se intoarce spre sine, prefera inactivitatea unor relatii care ar putea sa ii faca psihic rau, desi aceasta grija (practic) de a se conserva duce la cresterea fortei pulsiunii de moarte in defavoarea celei de viata, iar in final la disparitia vietii.

     Si pentru ca in psihanaliza lucrurile sunt mai profunde decat par, ea nu doar devine activa si atat, sensul este ca pune in scena o durere pe care sa o simta analistul dar pe care ea anticipeaza ca ar simti-o. O proiecteaza in analist si se identifica apoi cu analistul. De unde inainte modalitatea ei de aparare era retragerea eului, acum trece la un mecanism defensiv ceva mai complex.

     Se pare ca nu trebuise sa faca fata doar abandonului tatalui, dar si permanantei asteptari a mamei sale ca dorintele sa nu fie indeplinite. Internalizase aceasta expectatie: „A da si a lua reprezinta un joc placut, dar infricosator, care in mod necesare se termina dureror pentru pacienta”. Acest a da si a lua ma duce pe mine cu gandul la tulburari care tin de stadiul anal, dar pentru neamţ simptomatologia se incadreaza undeva in sfera imposibilitatii de a continua o relatie.

     Mai, e bine ca poate sa le incepa:) Repeta practic o istorie: are o oarecare disponibilitate afectiva, pentru ca i s-a acordat afectiune, dar doar pana intr-un anumit punct, pentru ca si ei i-a fost retrasa brusc. Ca atare, şi afectele (chestie diferită de „afecţiune”, da?) şi le refuza, pe acelaşi principiu simplu si eficient al evitarii durerii.

Anunțuri