Arhiva | Recenzii RSS feed for this section

Minciuni pe canapea

4 Ian

 

     Cartea lui Yalom este o raza de lumina pe domeniul atat de putin cunoscut publicului autohton, cel al psihoterapiei. Si nu numai ca pune in tema cititorul cu forma pe care o ia tratamentul psihic, ci il tine permanent conectat la intriga complexa a romanului. Te captiveaza de la prima pagina si mentine nivelul de atractivitate la un nivel foarte ridicat pana la ultima. Prologul, povestea despre depasirea cadrului conventional dintre un psihanalist si pacienta sa borderline, este ca o anticamera la incaperea aerisita in care Yalom isi tese naratiunea organizata pe mai multe niveluri, dar interconectate, pentru ca fie si cele mai neinsemnate personaje vor avea un cuvant de spus in desfasurarea evenimentelor.

     Nu trebuie sa ai cunostinte de psihanaliza ca sa citesti acest roman, dar cu siguranta, daca ele exista, nu pot decat sa faca si mai savuroase momentele in care plicticoasa teorie se intalneste cu practica plina de surprize, delicii, dar si multe dileme. Pentru personajul in care Yalom si-a proiectat cel mai mult imaginea, psihoterapeutul la inceput de drum Ernest Lash, intrebarile si dilemele morale ar fi:

  • Pana unde pot merge in relatia cu pacientul meu, mai ales daca este o femeie de care sunt atras sexual?
  • Cat de sincer pot fi in cadrul terapiei? Nu ii va dauna asta pacientului meu?
  • Cat de mult pot sa ma dezvalui? Va aduce asta vreun beneficiu terapiei?
  • Trebuie sa respect cu rigurozitate doctrina clasica sau este necesar sa inovez si eu, asa cum au facut predecesorii, care acum ar fi uimiti de scrupulozitatea cu care li se respecta teoria?

     Pentru mentorul sau, renumitul psihiatru sub indrumarea caruia isi face supervizarea, intrebarile sunt de alta natura, si ele lucreaza mai mult la nivelul inconstientului, pentru ca omul acesta care crede ca nu are probleme, le are de fapt pe cele mai dificil de rezolvat:

  • In ce masura aplic principiile pe care le predic pacientilor mei si in viata mea personala, complet nesatisfacatoare?
  • Pot sa fac afaceri cu un pacient, daca terapia este incheiata?
  • Cat de mult am reusit sa ma descopar dupa analiza personala si supervizare? Este necesar sa reiau acest proces?

     Modul in care s-a materializat raspunsul la ultima intrebare a constituit pentru mine cea mai mare surpriza din roman, si a fost spectaculoasa pentru ca a aratat in ce fel terapia poate imbraca cele mai neobisnuite forme. Romanul este unul al interogatiilor fertile, dar si al solutiilor pe care le iau protagonistii in fata traumei, iar mersul la terapeut, fie ca se datoreaza razbunarii, intereselor materiale meschine, sau disperarii, nu intarzie sa-si arate beneficiile.

     Talentul literar al lui Irvin D. Yalom este de netagaduit. „Minciuni pe canapea” nu pare a fi un roman scris de un psihiatru si psihanalist, ci poti cel mult sa consideri ca materialul si ideile au fost furnizate de el, iar altcineva a ridicat constructia literara pe culmi atat de inalte. Dar pentru ca a indraznit sa fie comercial, adica sa placa, pentru ca a indraznit sa nu se adreseze unui public masochist, care sa se chinuiasca in a intelege niste fraze fara sens, pentru ca a indraznit sa aiba umor, pentru ca nu a folosit tragismul pentru vaicareli inutile ci numai atunci cand cititorii sai au putut sa invete ceva din asta, cartea lui Yalom ar putea genera strambaturi din nas snobilor literari.

Anunțuri