Arhiva | Uncategorized RSS feed for this section

Psihanaliza anyways

8 Oct

Titlul e o parafraza dupa Laurence Anyways, numele unui film canadian care arata cat de imposibil e sa fii „diferit”, un barbat care isi doreste sa fie femeie, chiar si in societatea de azi. Si iubirea imposibila intr-o reprezentare contemporana, nu intre familii rivale, ci intre o femeie si un barbat care isi doreste sa fie femeie. Castrarea se pastreaza, insa e deplasata , cum i-ar placea sa spuna unui psihanalist.

N-o sa ascund ca vreau sa scriu acest articol din indignarea pe care mi-o provoaca unele interpretari absolut anacronice a unor psihanalistii din anul 2012 care judeca practicile sexuale ale secolului 21 cu niste instrumente atat de invechite incat si lui Freud i-ar fi fost rusine daca ar fi trait. Dupa vechile legi ale bisericutelor, urmasii lui Freud s-au tinut cu mandrie de litera cartii lui ca de o noua biblie care ii asigura asupra ceea ce e bine si e rau, uitand, fiecare dupa propria ingustime, ca gandirea lui Freud a fost profund subversiva in epoca lui. Dar dupa asa un inceput framantat de ce sa nu ne linistim putin, cam vreo 100 de ani, si sa beneficiem de sporul de putere pe care ni-l da adapostul in umbra idolului, de ce nu?

Care-i problema? In generatia mea, nascuta in anii 80, practicile sexuale “patologice” sunt foarte la moda. Barbatii si femeile se culca si cu femei, si cu barbati, fara ca asta sa insemne ca “nu fac inconstient diferenta intre sexe” precum adolescentii care inca ezita asupra orientarii sexuale. Nu, e vorba despre o explorare existentiala, de subversivitate, de experiment, care tine mai mult de o dezidentificare fata de un rol predeterminat decat de “alegerea de obiect”.

In acelasi timp experimentele sexuale cu mai multi pareteneri, sado-maso, maso-sado, si alte denumiri savante fac parte din libertatile pe care multi si le permit si nu din depasirea cu urmari patologice a diferentei dintre fantasma si realitate care, vezi doamne, ar trebui sa ramana fantasma ca altfel se colapseaza tot edificiul nevrotic. Surpriza, nu se colapseaza! Desi la intrebarile suspicioase a celor care ma intreaba daca i-am cunoscut eu pe toti cu adevarat si stiu ce probleme au recunosc ca nu, nu le-am scanat creierul si nu stiu ce decompensare latenta se asunde in spatele acestor nemaipomenite indrazneli care desigur, trebuie pedepsite cu o cadere psihica. Ca dumnezeu nu te mai ameninta cu sifilisul, acum e cu decompensarea!

Cand vorbesc de experiemente sexuale nu sunt atat de naiva incat sa cred ca un barbat poate face sex fara probleme cu un alt barbat doar fiindca o vrea. Nu se poate, atunci cand ambii sunt heterosexualii, dupa cum am invatat de la cei care au incercat si n-au reusit. La femei e tot pe acolo desi, well, ele sunt cunoscute mai filo-lesbi dintodeauna.

Exact cum la psihotici s-a descoperit ca interpretarea psihanalitica “in numele tatalui” vorba lui Lacan, nu are niciun sens, si ca ce ne pare noua sexual prim prisma sexualitatii noastre nevrotice la ei poate fi cu totul altceva, la fel si cei care dorm linistiti convinsi de adevarul psihic imuabil pe care l-a pronuntat un nene cu barba acum o suta de ani ar trebui sa se uite in jur, la realitatile sociale ale vietii din jurul lor si sa descopere ca ce spun ei chiar nu are sens.

Ajungem si la expirata problema a homosexualilor. Psihanalistii pretind ca teoria freudiana nu discrimineaza homosexualii, e vorba doar de o alta pozitie oedipiana, alta identificare si alegere de obiect. Da? Atunci de ce nu erau acceptati homosexualii in formare inainte de anii 70 si de ce teoria pe care o imparteau cu totii ca un panaceu numai bun, ca in spatele homosexualitatii manifeste exista intodeauna o heterosexualitate latenta (care evident, trebuia scoasa la iveala, soft police cum ar veni) acum e revoluta si e jenant sa mai ridici astfel de probleme in psihanaliza contemporana. Homosexualitatea e cum e, acum, nu mai ascunde nimic si putem face o analiza pentru a ne impaca cu propria homosexualitate.

De unde vine aceasta mare schimbare?

In niciun caz de la psihanalistii. Se pare ca ei s-au comportat imediat dupa Freud ca o biserica cat se poate de conservatoare ca doar stim, nu-i asa ca “anatomia e destinul” sau ca o teorie care are raspunsul chiar inaintea intrebarii si a vremurilor incalzeste foarte frumos destinul unora.

Schimbarea a venit tocmai din mediul pe care psihanalistii l-au discreditat nejustificat – socialul. Miscarile de emancipare sociala i-au impins si pe analisti sa schimbe ceva in teoria lor bazata pe evidente clinice de neschimbat pana atunci, roca dura a biologicului.

Brusc homosexualitatea nu a mai fost patologie, nici macar in psihanaliza.

Oricum homosexualitatea ca patologie are o istorie scurta. Cuvantul a fost inventat in 1892 cam atunci cand a inflorit tendinta minunata a epocii trecute de a patologiza sexualitatea si practicile sexuale. De cand a devenit sexualitatea un factor important de identitate – sunt homo, sunt hetero, sunt bi. De cand am inceput sa ne definim in termeni de sexualitate? De curand.

Si daca tot o patologizam intens ce e patologic atunci? Homosexualitatea? Bisexualitatea? In 3? in 4? sau doar peste 5 persoane? Cu capre e ok? Nu e? De cand? Macar gaini poate? Sa faca cineva o lista a animalelor permise sexual si a celor interzise ca sa putem face kusher sex.

Mai nou teoriile sexual-oedipiene psihanalitice sunt criticate de Gender studies, care nu accepta determinarea anatomica, considera ca determinarea social-culturala predomina. Nu exista identitate de gen, putem avea n genuri, feminin/masculin e mult prea sarac.

Identitatea de gen e conditionata cultural. Cum ar spune Lacan, tine de imaginar sau de discursul Celuilalt.

Si in fond de ce atata reglementare a sexualitatii? Legi, puscarie, terapii, hormoni, stigme. E foarte important cu cine faci sex…inca de la 1892!

Sa luam imaginarul romanesc. Multi barbati simt o respingere viscerala fata de homosexuali. Chiar si cei care la un nivel social si teoretic o accepta. “Sa fie fiecare cum vrea, dar sa nu se apropie de mine”. La ce sa ne gandim aici, e vorba de inconstient si ce spune psihanaliza ca heterosexualitatea masculina se bazeaza inconstient pe respingerea homosexualitatii, respingerea pozitiei pasive, niciodata sigura, deci numai buna de intarit intr-o gasca de macho? Sau e vorba de norma sociala interiorizata care stigmatizeaza gayi si situeaza masculinul in opozitie cu femininul?

Cum separam un social care valorizeaza un barbat macho, de frica de a fi penetrat de penisul tatalui din complexul oedipian freudian? Unde este limita de demarcatie intre ele?

Exista o astfel de reprezentare inconstienta datorita culturii in care traim? Datorita familiei care impune structura oedipiana?

Daca acelasi barbat s-ar naste intr-o cultura care nu este patiarhala, ca a nostra, ar mai avea aceleasi coordonate?

Psihanalistii spun ca da, niciun barbat heterosexual nu poate fi impacat, in privat, cu homosexualitatea, indiferent cat de permisiva e norma sociala si oricat de mult ar fi in acord cu ea public.

Traim intr-o societate patriarhala. Putem sa o schimbam prin schimbarea normei sociale sau nu? Psihanaliza zice ca nu.

Dar psihanaliza nu a fost niciodata factor major de schimbare, dupa moartea lui Freud.

Acum privim cu simpatie teoriile sexuale freudiene bazate pe anatomie. Femeia trebuie sa primeasca, deci trebuie sa fie capabila de o pozitie pasiva, barbatul trebuie sa fie activ deci trebuie sa se formeze diferit. Ce e de mai mult bun simt decat asta?

Insa Freud a spus si ca femeia are un supraeu slab, un ideal al eului slab, de aceea nu e capabila de creativitate, de scopuri inalte, in afara de domeniul impletitului si al cusutului! Da, Freud a spus asta si a gasit si motivatia inconstienta! E vorba de angoasa provocata de cresterea parulu pubian la pubertate!

Desi suna foarte caricatural arata si in ce masura Freud incerca sa se bazeze, in linia traditiei medicale, pe anatomie si fiziologie in teoriile lui, pana la punctul in care eluda masiv si naiv factorii socio-culturali.

Daca peste 100 de ani teoria despre sexualitatea bazata pe anatomie o sa ni se para la fel de ridicola ca si cea cu pubisul femeii?

Anunțuri

It is wrong

20 Oct

     Postul ăsta nu îmi aparține. Este descoperirea super-tare a Adei. Dacă scrii ”it is wrong” în search-box-ul de la Google, căutările imediat următoare care ți se sugerează sunt:

it is wrong to sleep with your mother

it is wrong to sleep with your daughter

it is wrong to be french

it is wrong to sleep with your sister

it is wrong to sleep with you cousin

     Aia cu francezii nu știu ce caută pe acolo, presupun că sunt nașpa și că e foarte nedrept să moștenească o limbă și o cultură atât de frumoase când ei mănâncă rahat.

     În schimb ălelate sunt intens psihanalitice. Vă dați seama? Deci oamenii ăștia au dorințe față de mamă, fiică, soră, verișor, perfect normale, că prin cap poate să îți treacă orice, dar simt nevoia să googălească pentru a obține o confirmare oficială a interdicțiilor Supraeului. Și ce e mai de încredere decât un motor de căutare? Eu când nu sunt sigură care e varianta gramaticală corectă o introduc acolo și îl aștept pe el să mă corecteze.

     Funny! 🙂

Reclamă

12 Oct

     Pot să-i ofer și afecțiune literaturii, nu numai să o disec. Sper ca acesta să fie începutul unei frumoase prietenii. Sau măcar un gel care să umple craterele selenare, că s-ar lega mai bine de titlul postării.

http://carmencorina.wordpress.com/2010/10/12/o-perfecta-zi-perfecta-martin-page/

     Revin și cu psihanaliza cât de curând, o dată cu începerea masterului. Dacă anul ăsta nu profit mai mult de materialul bogat de la cursuri, sunt o fraieră.

Rezistenţa în psihanaliză

14 Noi

rezistenţa – Thoma; Kachele

     Mă gândeam să vorbim iniţial de primul caz, pe acesta l-am făcut azi la seminarul de Tehnică psihanalitică şi e mai proaspăt în minte: paginile 194-198. When „ich” wake up, că tot piratez Tratatul de psihanaliză contemporană al nemţilor. 😀

     Moamăă, s-a făcut 11:30 deja, ce-oi mai căuta pe net? Cred că am o „rezistenţă” la somn. Explicaţia e simplă şi „penibilzantă”: sunt ai mei plecaţi şi  urăsc să stau singură într-o casă pustie. Mi-e groază de întuneric în primul rând. De fapt, în cazul meu ar fi o apărare, termenul de rezistenţă îl folosim doar în terapie. Probabil proiectez în afara mea nişte „frici” interioare, mult mai profunde, mai dureroase, pentru a le gestiona mai uşor, căci de scăpat de ele nu poţi. Eul caută să găsească cea mai bună cale pentru a rămâne intact şi a fi în armonie cu celelalte două instanţe. Se adaptează şi el cum poate, deh.