Tag Archives: copilărie

Amintirea-ecran

13 Sep

     În Studii despre isterie amintirea-ecran este definită ca un produs psihic complex ce are aparența unei amintiri coerente și unitare, dar în realitate este compusă din părți diferite. Impresiile din prima perioadă a vieții au o semnificație patogenă mare. Între 2 și 4 ani sunt cele mai multe amintiri-ecran. Cele mai timpurii conțin impresii de zi cu zi indiferente. Ceea ce este important se conservă mnezic, dar este reprimat, rămâne ceva ce pare a nu avea o semnificație. În loc de ”elemente uitate ale trăirii” le spunem ”elemente lăsate la o parte”.

     Există două forțe psihice la formarea amintirii, iar ele nu se neutralizează ci se ajunge la un compromis. Rezistența învinge: nu trăirea respectivă furnizează imaginea mnezică, ci un alt element psihic, legat pe căi asociative de cel șocant, în loc de una legitimă fiind una deplasată în asociație. Amintirea este lipsită de părțile constitutive care au provocat șocul, pare banală și de neînțeles. Are valoare nu pentru că este aur, ci pentru că este pusă alături de aur. În vis, când deplasăm, înlocuim cu un context spațial sau temporal învecinat, și el nu capătă valoare decât prin alăturare de ceva foarte prețios pentru noi.  Părțile constitutive neesențiale le reprezintă în memorie pe cele esențiale, iar între ele există o contiguitate, o refulare este înlocuită prin ceva învecinat spațial și temporal.

     De exemplu, o femeie își amintește pasaje inofensive dintr-o creație literară, le resimte foarte acut, dar de fapt altele fuseseră fragmentele care îi treziseră afectul neplăcut. Intensitatea psihică se deplasează de la o reprezentare la alta, cea de-a doua jucând rolul psihologic al primei. Amintirile ecran au un caracter inofensiv dar sunt încărcate de semnificație. Ele sunt autentice, dar reprezintă în memorie impresii și gânduri ale unei perioade mai târzii, al cărei conținut este legat de cel al amintirii. De fapt, este o fantezie inconștientă ce se transformă în amintire din copilărie, dar poate să însemne și o experiență sexuală care a avut loc și pe care conștientul subiectului refuză să o accepte. Un alt exemplu este ruperea ramurii unui copac, ca simbol al onaniei.

     Intensitatea lor senzorială este foarte mare, sunt vivace și persistente în memorie, se manifestă cu o claritate și o insistență excepționale, în ciuda lispei de interes și a inocenței conținutului. Subiectul este uimit de supraviețuirea lor, mai ales că fapte mai importante nu sunt reținute. Pentru Freud există mai multe tipuri de astfel de amintiri: ”pozitive sau negative, după cum conținutul lor se află sau nu în raport de opoziție cu conținutul refulat; cu semnificație retrogresivă sau prospectivă, după cum scena manifestă pe care o figurează trebuie raportată la elementele care-i sunt anterioare sau posterioare; în acest din urmă caz, ea poate avea o funcție de suport pentru fantasme proiectate retroactiv” (Laplanche, Pontalis – Vocabularul Psihanalizei).

     Un material mai vast ne este prezentat de către Freud în capitolul despre amintirile ecran din lucrarea amintită. Un bărbat povestește o scenă a cărui fixare îi este de neînțeles: pe o pajiște abruptă, cu foarte multe flori galbene, se joacă el și cu încă trei copii. Deasupra pajiștii este o casă țărănească, în ușa căreia stau două femei, o bonă și o țărancă. Singura fetiță din grup are un buchet de flori pe care băieții, la un semn, i-l smulg. Ea aleargă plângând și primește drept consolare de la țărancă o bucată mare de pâine neagră. Și băieții se grăbesc să o primească, iar lui îi stăruie în minte gustul grozav al acesteia. Nimic din această scenă nu are sens pentru bărbat, până nu i se arată un drum care să îl conducă la clarificarea problemei.

     Asociațiile îl conduc la alte perioade ale vieții, la alte contexte și persoane, iar elementele halucinatorii din amintirea ecran, galbenul păpădiei și gustul pâinii sunt regăsite ca reprezentând un conflict inconștient între două foarte importante resorturi, al foamei și al iubirii. Rochia fetei de care se îndrăgostește în adolescență are culoarea galbenă. Dacă s-ar fi însurat cu ea i-ar fi plăcut pâinea pentru care s-a luptat în perioada de mai târziu. Florile sunt și un semnificant al idealurilor nepractice pe care tatăl lui îi spune că trebuie să le arunce ca să își câștige o pâine, smulgerea lor un simbol al deflorării. Deci există două fantezii proiectate una asupra celeilalte: ”O amintire pesemne autentică este falsificată cu fantasme ulterioare, ridicată la rangul de vis, între nostalgia primei îndrăgostiri și plecarea din locurile natale, între idealurile tinereții și nevoile practice ale realității” (B. Orășanu – Temporalitate în teoria freudiană). Fantasmei îi este deschisă poarta spre conștient datorită candorii copilăriei  care prezintă de exemplu impulsul de agresiune sexuală asupra fetiței drept o ”zburdălnicie”.

     Amintirea-ecran sprijină falsificarea memoriei pentru a ajuta refularea și înlocuirea impresiilor supărătoare sau neplăcute. Nu există amintiri din copilărie, ci despre copilărie.  Nu este însă o pură-invenție: situațiile sunt transpuse în alt loc, personajele se contopesc sau se schimbă între ele, nucleul de adevăr există. Ea nu apare, ci se formează în perioada de trezire, și ne arată primii ani de viață nu cum au fost, ci cum sunt ei văzuți mai târziu. Fidelitatea istorică este un mit: inconștientul ignoră timpul iar conștientul ignoră că inconștientul ignoră timpul. Freud apără caracterul de autenticitate (și nu de adevăr) în cazul anterior: scena este cizelată, dar materia primă există. Relațiile dintre ”petice” și nu ele în sine sunt semnificative pentru pacient, iar analiza amintirii-ecran permite degajarea conținutului latent.

Sursa foto: http://aproapealb.wordpress.com/

Fotograf: Dragos Ludusan