Arhiva | Decembrie, 2009

Identificarea cu agresorul într-o situaţie electorală

6 Dec

     Declaraţia lui Crin Antonescu la aflarea rezultatului Exit Poll-urilor Insomar şi CCSB a fost în discrepanţă majoră cu discursul său politic obişnuit şi i-a şocat chiar şi pe cei mai „indulgenţi” dintre analişti. A adoptat acelaşi speech „anti-moguli” cu al adversarului său, cel pe care îl ridiculiza şi îl apostrofa energic tocmai pentru astfel de afirmaţii fără vreo bază materială: „Domnule Vântu, domnule Voiculescu, sfidaţi atâţia români, vă bateţi joc de votul a sute de mii de români!”, sugerând, în mod evident, că sondajele la ieşirea din secţiile de votare au fost trucate.

     Imediat după aceea, a revenit la gânduri mai bune şi a încercat să şteargă efectele acelei ieşiri care nu îi era specifică, dar nu a reuşit nici măcar sieşi să îşi lămurească această „sincopă”, aşa cum a numit-o Oana Dobre. Explicaţia dumnealui cum că se referea de fapt la institutele de sondare a opiniei publice şi nu la trusturile de presă este evident puerilă şi nesatisfăcătoare.

     Psihanaliza poate oferi o explicaţie validă acelui comportament aparent bizar. Este vorba de mecanismul simplu al identificării cu agresorul. Traian Băsescu vorbise, în opinia domnului Antonescu, într-un mod injust despre „victoria dreptei în România”. Acest argument poate nu ar fi fost suficient dacă nu era completat ulterior de o declaraţie edificatoare a liberalului:  „E ca şi cum cineva ar intra în casă, ţi-ar omorî părinţii şi apoi ar pretinde că e tatăl tău”.

     Afirmaţia serveşte cu atât mai bine demonstraţiei pe care ne-am propus-o pentru că, în situaţia ipotetică descrisă, cuvântul „agresor” nu se suprapune doar peste conceptul psihanalitic, ci şi peste sensul întrebuinţării comune a termenului. Crin Antonescu ar fi putut să anticipeze şi să accepte spusele contracandidatului său dacă şocul nu ar fi fost dublat de scorul slab obţinut, iar neacceptarea lui este lămurită dacă facem legătura cu mijlocul defensiv mai puţin elaborat al negării. Impactul emoţional ridicat a putut fi intuit atunci când s-a retras intempestiv în biroul său, deşi ar fi trebuit să asculte discursurile celor aflaţi pe primele două locuri în preferinţele electoratului, până să îi vină şi lui rândul să vorbească.

     Mai departe în analiză trebuie să menţionez că avem de-a face cu o identificare secundară, specifică unei etape din viaţă ce presupune diferenţierea dintre interior şi exterior şi reprezintă totodată o identificare parţială, deoarece reproducerea comportamentului vizează doar un aspect al obiectului, în cazul de faţă fiind vorba de violenţa verbală şi de iraţionalitatea discursivă a celui imitat. Prin acest mecanism de apărare, Antonescu a realizat două obiective impuse de către Eu: s-a ferit de ceea ce a perceput ca fiind o tendinţă agresivă orientată împotriva sa şi a făcut mai suportabilă o pierdere, aici fiind vorba desigur de pierderea alegerilor.

     Ar fi neelegant să mă pronunţ asupra efectelor psihice pe care le-a produs acuza gravă adusă de Traian Băsescu cu privire la moartea soţiei, de aceea nu o voi face. În încheiere, probabil este de la sine înţeles, dar totuşi necesar să subliniez următorul aspect: deşi febra alegerilor favorizează delirurile paranoice la unii indivizi, argumentaţia mea s-a vrut a fi imparţială, fiindcă psihanaliza este asemeni unui medic ce operează cu mănuşi atunci când cercetează cauzele interne ale unui simptom, pentru a nu se infesta cu microbi ce ţin, în situaţia expusă, de coloraturi sau de simpatii politice